Premiile Ig Nobel, aflate la cea de-a 24-a ediție, sărbătoresc neobișnuitul, onorează imaginația și stimulează interesul oamenilor în ceea ce privește știința, medicina și tehnologia, potrivit revistei de umor Annals of Improbable Research (Analele Cercetărilor Improbabile, n.r.), care sponsorizează aceste trofee împreună cu Harvard-Radcliffe Science Fiction Association și Harvard-Radcliffe Society of Physics Students.
Aceste distincții acordate joi, la Boston, sunt o alternativă amuzantă și mai puțin serioasă la adevăratele premii Nobel, care vor fi decernate în luna octombrie, transmite Reuters.
Dintre cele zece distincții acordate, patru au mers către cercetători care au demonstrat un interes deosebit pentru mâncare. O echipă de experți japonezi a primit premiul Ig Nobel pentru Fizică, de exemplu, pentru descrierea pericolelor mersului pe coji de banană, în lucrarea „Frictional Coefficient under Banana Skin” („Coeficientul de frecare sub coaja de banană”, n.r.).
Alte echipe au fost premiate pentru studierea a ceea ce se întâmplă în creierul oamenilor care văd chipul lui Iisus pe feliile de pâine prăjită, altele pentru că au cercetat cum pot fi folosite fecalele de bebeluș la producerea de cârnați fermentați, în timp ce unii cercetători au fost distinși pentru că au analizat cum pot fi îndesate în nas bucăți de pastramă de porc pentru a opri sângerările abundente.
Premii IgNobel din acest an au fost oferite și cercetătorilor care au măsurat durerea relativă resimțită de oamenii care se uită la un tablou urât, celor care au studiat dacă nu cumva deținerea unei pisici ridică probleme de sănătate mentală, dar și unor cercetători interesați dacă oamenii care se culcă noaptea tărziu nu sunt mai înclinați spre a deveni psihopați.
Ceremonia de premiere a avut loc joi, la Universitatea Harvard din Cambridge, statul american Massachusetts, iar distincțiile au fost înmânate de premianții de anul trecut. Festivitatea a inclus o mini-operă în trei acte despre oamenii care încetează să mai mănânce și se hrănesc exclusiv cu pilule, spectacolul fiind inspirat de dieta bogată în pastile a șefului inginerilor de la Google, Ray Kurzweil.
Unul dintre studiile favorite ale lui Marc Abrahams, editorul Annals of Improbable Research și cel care a inventat premiile Ig Nobel, a fost o lucrare a unor cercetători norvegieni și germani care au testat reacțiile renilor la vederea oamenilor îmbrăcați în costume de urs polar. „Nu am întâlnit niciodată, în viața mea, pe cineva care să se degizeze în urs polar pentru a speria un ren”, a spus Abrahams.
Printre câștigători se mai numără experți din Cehia, Germani și Zambia, potrivit cărora câinii preferă să își alinieze corpul pe axa nord-sud, urmând câmpul magnetic al Terrei, atunci când defechează. Câștigător a fost și Institutul Italian de Statistică pentru performanța de a crește oficial mărimea economiei italiene incluzând și veniturile din prostituție, traficul de droguri, contrabandă și alte infracțiuni.
Lista completă a câștigătorilor:
Premiul pentru fizică a fost acordat cercetătorilor japonezi Kiyoshi Mabuchi, Kensei Tanaka, Daichi Uchijima și Rina Sakai pentru măsurarea frecării dintre pantofi și coaja de banană.
Premiul pentru neuroștiințe a fost acordat cercetătorilor din China și Canada Jiangang Liu, Jun Li, Lu Feng, Ling Li, Jie Tian și Kang Lee, pentru încercarea de a înțelege ce se întâmplă în creierul oamenilor care văd chipul lui Iisus pe felii de pâine prăjită.
Premiul pentru psihologie a fost primit de o echipă de cercetători din Australia, Marea Britanie și Statele Unite, Peter K. Jonason, Amy Jones și Minna Lyons, pentru adunarea de dovezi potrivit cărora oamenii care stau de obicei treji până târziu sunt, de obicei, mai narcisiști, manipulatori și psihotici decât oamenii care se trezesc dis-de-dimineață.
Premiul pentru sănătate publică a fost acordat unor cehi, japonezi, americani și indieni, Jaroslav Flegr, Jan HavlÃÄek, Jitka HanuÅ¡ova-Lindova, David Hanauer, Naren Ramakrishnan și Lisa Seyfried, care au cercetat dacă nu cumva este periculos din punct de vedere al sănătății mentale ca oamenii să dețină pisici.
Premiul pentru biologie a fost decernat unor experți din Cehia, Zambia și Germania, Vlastimil Hart, Petra Nováková, Erich Pascal Malkemper, Sabine Begall, VladimÃr Hanzal, MiloÅ¡ Ježek, Tomáš KuÅ¡ta, Veronika NÄ›mcová, Jana Adámková, KateÅ™ina Benediktová, Jaroslav ÄŒervený și Hynek Burda, care au descris cu precizie cum câinii preferă să se alinieze cu corpul pe axa nord-sud atunci când defechează.
Premiul pentru artă a fost câștigat de o echipă de italieni, Marina de Tommaso, Michele Sardaro și Paolo Livrea, care au măsurat durerea relativă simțită de oameni care privesc un tablou urât, în locul unuia frumos, în timp ce sunt arși pe mână cu un laser puternic.
Premiul pentru economie a mers la ISTAT, Institutul Italian pentru Statistică, pentru performanța de a crește oficial mărimea economiei italiene incluzând și veniturile din prostituție, traficul de droguri, contrabandă și alte infracțiuni.
Premiul pentru medicină a fost acordat unei echipe de indieni și americani, Ian Humphreys, Sonal Saraiya, Walter Belenky și James Dworkin, care au tratat sângerările nazale incontrolabile cu bucăți de carne de porc îndesate în nas.
Premiul pentru științe arctice a mers către o echipă norvegiano-germană, Eigil Reimers și Sindre Eftestøl, care a testat reacțiile renilor la vederea unui om îmbrăcat în urs polar.
Premiul pentru nutriție a mers în Spania, unde Raquel Rubio, Anna Jofré, Belén MartÃn, Teresa Aymerich și Margarita Garriga au efectuat un studiu privind folosirea bacteriilor din fecalele de bebeluș în procesul de fermentare pentru producerea unei varietăți de cărnați.
În ultimii ani, premiile Ig Nobel au recompensat studii referitoare la impactul muzicii country asupra suicidului, cercetări privind capacitățile spermicide ale băuturilor de tipul cola, despre utilizarea magneților pentru a face broaștele să leviteze, precum și studii referitoare la efectul berii, al usturoiului și al friștii asupra apetitului lipitorilor, despre diferențele dintre salturile puricilor care trăiesc pe câini și cele ale celor care trăiesc pe pisici, despre cum oamenii cu cât beau mai mult, cu atât se simt mai frumoși sau despre probabilitatea ca cu cât o vacă stă culcată mai mult, cu atât sunt mai multe șanse să se ridice mai devreme.
Anul trecut, premiul Ig Nobel pentru ingineria de siguranță a revenit americanului Gustano Pizzo, pentru inventarea unui sistem electromecanic de capturare a teroriștilor care deturnează avioane. Sistemul îl aruncă pe terorist printr-o trapă, îl leagă și îl bagă într-un balot și apoi îl aruncă din avion printr-o ușă specială, prin care acesta este parașutat într-o zonă în care va fi arestat de polițiștii care îl așteaptă la sol.
Discursurile premianților sunt limitate la un minut. Dacă aceștia depășesc timpul alocat, o fetiță în vârstă de opt ani, care îndeplinește rolul de maestru de ceremonii, se apropie de invitat și-i șoptește: „Oprește-te, te rog, pentru că mă plictisesc”.